Când vom avea un tarif unic pentru transportul în comun

Când vom avea un tarif unic pentru transportul în comun
Publicat: 03/09/2015, 09:53

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat miercuri, la prima adunare generală a Asociației de Transport Metropolitan București (ATMB), că a discutat cu ministrul Transporturilor și, în principiu, Autoritatea Metropolitană de Transport București (AMTB), aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, va fi desființată.

Stuctura nou înființată ar urma să asigure legătura rutieră între București și Ilfov, iar în primul an de funcționare bugetul va fi asigurat din bugetul Municipiului București.

„Considerăm că este un început și că în această abordare integrată trebuie să fie cuprins și metroul, dar și CFR. (…) Urmărim ca modul de deplasare al oamenilor să se facă în condiții civilizate. Cred că demersul nostru va avea succes într-un timp relativ scurt”, a spus Oprescu.

Practic, ATMB va trebui să implementeze Planul de mobilitate durabilă pentru regiunea București – Ilfov, gândit pentru perioada 2016- 2030, care ar urma să asigure modernizarea și reorganizarea sistemului de transport în întreaga zonă București – Ilfov.

„Creăm astăzi un cadru instituțional menit să realizeze un sistem de transport eficient, integrat, durabil și sigur, care să promoveze dezvoltarea economică,
socială și teritorială asigurând o cât mai bună calitate a vieții pentru cetățenii noștri. (…) Așa cum e convenit și cu forurile internaționale, conform directivelor europene, obiectivele strategice sunt clare, respectiv: accesibilitate, eficiență economică, calitatea mediului urban, îmbunătățirea siguranței și securității transportului public”, a declarat Oprescu.

Actul de cosntituire a ATMB a fost semnat de edilul Capitalei, de președintele Consiliului Județean Ilfov și de primarii localităților din județul Ilfov.

Reprezentanta Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Aura Răducu, a precizat, miercuri, că este extrem de important un astfel de proiect, având în vedere că în București, care are o suprafață mică prin comparație cu alte capitale europene, locuiesc aproximativ 2,2 milioane de oameni, față de 1,7 milioane în Viena sau 1,2 milioane în Praga.

În plus, rata de accidente este 91 în România, față de 51, media Uniunii Europene.

„Instrumentul de planificare este cu totul nou, modern și poate să asigure dezvoltarea zonei. Nu se mai poate face transport izolat, este nevoie de transport integrat pentru a aduce dezvoltarea. Numărul de călătorii pe persoană/zi este de 2,7, mai mic decât în alte capitale europene, unde ajunge și la 5 – 6 călătorii/persoană/zi, ceea ce sugerează o mobilitate redusă în prezent, mai ales în Ilfov și în cartierele cu probleme sociale”, a spus reprezentanta BERD.

Ea a subliniat că modernizarea sistemului de transport public și reorganizarea instituțională sunt absolut necesare pentru îmbunătățirea transportului public pentru toate categoriile de persoane pe întregul teritoriu București-Ilfov, pentru realizarea unor programe de dezvoltare coerente și integrate pentru toate categoriile de transport (inclusiv achiziționarea de autobuze, tramvaie și troleibuze noi și îmbunătățirea condițiilor de transport), pentru aplicarea unitară a sistemelor moderne de management transport urban (e-tiketing, monitorizarea și managemntul traficului și planificarea mobilității), dar și pentru o mai bună supraveghere a cheltuielilor publice.

Potrivit acesteia, specialiștii vor încerca să stabilească un tarif unic pentru transportul în zona metropolitană.

Planul de mobilitate durabilă pentru regiunea București – Ilfov include: propuneri de reformă instituțională (reorganizare/modernizare RATB, construcția unui soft de transport multimodal și instruirea unor experți locali în utilizarea modelului de planificare), reorganizarea programului de transport (prin stabilirea unui plan integrat detaliat de servicii de transport public și strategii pentru managementul traficului, parcare și siguranță rutieră) și program de investiții pentru modernizarea transportului, primarul Sorin Oprescu explicând că aceste investiții se vor face programat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Haos pe Aeroportul Otopeni, din cauza unui protest mascat la TAROM: 10 curse au...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
Nicki Minaj și-a anulat concertul în România înainte cu doar trei ore. Ce motive a...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Soția lui Geoană, diagnosticată cu CANCER LA SÂN! Mihaela a detaliat momentul CRUNT în care...
Rezultate la Bac 2024. Notele de la Bacalaureat au fost publicate pe Edu.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru ziua de luni, 8 iulie. Ce temperaturi vom...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
6 abateri pt. care șoferii iau amenzi pe baza filmărilor video. Care sunt acestea?
Ce este Noul Front Popular, alianţa dintre socialişti, ecologişti şi comunişti ce a câştigat alegerile...
Șansă UNICĂ în viață! Vom vedea cu ochiul liber NAȘTEREA unei STELE
Vin direct la tine acasă. Interdicție pentru toți românii. Este ilegal în România
Traian Băsescu, plin de bani. Ce avere are fostul președinte
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și...
Edu.ro Rezultate BAC 2024: La ce oră se afișează notele? Scrie codul tău și află...
Miracolul prin care Lidia Buble a fost vindecată de psoriazis, după ce tratamentele medicilor nu...
Selly, mesaj cu subînțeles după scandalul de la SAGA FESTIVAL 2024: "Am un anunț foarte,...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Vă este greu să vă concentrați? S-ar putea să suferiți de sindromul de dezangajare cognitivă
×